La inceput de drum.
Preotia -Slujire in Iubire
Preotul – Icoana lui Hristos
Toti oamenii asteapta de la preot o atitudine foarte apropiata de cea a lui Hristos Domnul Iubirii. Este foarte corect sa ai astfel de asteptari, nu? Avem inca preoti care chiar asa sunt. Cand spun asta ma gandesc la cum ii vede Hristos pe preoti: toti sunt sfintiti, adica chemati si asezati in slujirea aceasta speciala, iar multi din ei sunt foarte aproape de sfintenie.
Pentru un preot nu este greu sa ajunga la a fi "cu un picior in rai" inca de pe pamant, este foarte greu sa se mentina in starea aceasta. Lupta este uriasa si un mare aport spre mantuirea preotului il are tocmai felul cum duce aceasta lupta. Altfel spus, o mare grija a preotului este sa pastreze darul ce i-a fost incredintat. La fel de importanta insa este si lucrarea de a aduce roada, caci pentru aceasta i-a fost dat darul. Se definesc astfel, doua griji (lucrari, stari) ale preotului: prima grija preotul o are fata de Dumnezeu in mod direct iar cea de-a doua tot fata de El dar prin intermediul Bisericii.
Preotul – Purtator al Harului Preotiei
Prima lucrare (sau stare) este o relatie speciala (numai) intre preot si Dumnezeu; i-as spune starea de “Purtator al Harului Preotiei”. Din aceasta stare rezulta si cinstirea pe care o are preotul in lume. El se prezinta ca alesul, prietenul, casnicul lui Dumnezeu. Dar aici nu persoana omului este proeminenta ci mai mult Preotia acestei persoane, adica Harul Preotiei. De aceea cinstea fata de preot se cere si daca, la un moment dat, faptele persoanei nu sunt potrivite statutului sau. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea (citez din memorie): “cine-l cinsteste doar pe preotul vrednic pe preot il cinsteste, cine-l cinsteste si pe preotul nevrednic, preotia o cinsteste!”. Putini oameni mai au azi capacitatea spirituala sa-l vada pe preot in aceasta stare, de “Purtator al Harului Preotiei”!
Starea aceasta nu cade sub judecata lumii, nici chiar a Bisericii, ci este intima cu Dumnezeu. Orice atac, din exterior, asupra acestei stari este batjocura la adresa lui Dumnezeu si El nu-si va lasa prietenii neaparati caci le-a spus ca va fi cu ei pana la sfarsitul veacurilor! Orice tradare a acestei stari de catre preot este un pacat aproape sinonim cu sinuciderea, caci preotul nu se mai poate intoarce la viata anterioara, fara preotie adica, asa cum nici omul nu se mai poate naste inca o data!
Preotul – Slujitor al Harului Preotiei
Cea dea doua stare, sa-i spunem de “Slujitor al Harului Preotiei”, care are ca lucrare slujirea, aducerea de roada, inmultirea talantilor, se face, dupa cum spuneam, in Biserica. Ea se face de catre preot tot pentru Dumnezeu dar nu in mod direct ci prin “aproapele nostru”. Cele trei slujiri ale preotiei, pe care Hristos le-a avut ca proprii in lucrarea Sa pamanteasca, capata forma in lucrarea de zi cu zi a preotului, asemenea unor puteri (sinonim cu slujiri): puterea invatatoreasca, puterea sfintitoare si puterea conducatoare (duhovniceste). Credinciosul de azi nu vede decat starea aceasta de-a doua (slujirea ca “Slujitor al Harului Preotiei”), acesta il afecteaza, il intereseaza, pentru ca i se adreseaza. In functie de aceasta stare clasifica preotii, ii cinsteste sau ii condamna.
Atacul din exterior asupra acestei stari, daca are o justificare ce este dreapta, il pune pe preot intr-o stare de incompatibilitate (greseala, pacat) cu lucrarea lui in Biserica. Echilibrul se poate reface prin pocainta si daca preotul nu a renuntat la credinta lui in Harul Preotiei, prima stare (aceea de “Purtator al Harului Preotiei” ) nu este afectata deloc. Asfel, de exemplu, se poate ajunge ca un preot sa fie oprit de la a sluji cele sfinte pentru totdeauna dar, fie atunci, fie dupa un timp de pocainta sa i se dea voie, totusi, sa se impartaseasca la un loc cu ceilalti preoti in Altar in starea de “Purtator al Harului Preotiei”.
Atacul din exterior poate fi insa si unul nedrept si atunci interventia Stapanului preotului se va face simtita, ca si in prima stare. De aici acea teama a credinciosului, justificata, dar uneori impinsa spre extrema, cum ca daca ai nedreptatit un preot va trebui sa faci fata unui blestem; este de fapt blestemul propriei acuzatii mincinoase.
Preotul – Slujitor sau sluga
In Biserica, fiecare crestin, membru al Bisericii asteapta ceva de la Dumnezeu. Unii ceva concret, spre folosul lor duhovnicesc sau/si trupesc si prin credinta lor vor primi de la Domnul ceea ce cer, prin mana preotului (uneori nu la propriu “prin mana preotului” ci prin slujirea lui la Altar ). Altii, insa, rai fiind, incearca sa-si ascunda pacatul lor de Dumnezeu si cum o poti face cel mai bine decat desfiintand pe cel care iti vorbeste in numele Domnului. Astfel se lanseaza o vanatoare a pacatelor preotului (ca sa justifice neascultarea de cuvantul acestuia) sau daca nu se gasesc pacate destul de mari, atunci se incearca schimbarea randuielii drepte asa incat pacatul lor sa fie considerat in comunitate macar ceva corect daca nu chiar virtute; iar preotul nu trebuie sa se opuna, altfel….! Asa s-a ajuns la renuntarea la necesitatea Preotiei. Acest atac asupra celui care este perceput ca inamicul principal, preotul, are grade diverse: de la simpla acceptare a unui gand de genul “ei lasa ca nu-i asta chiar asa sfant ca sa-mi spuna mie ce sa fac”, pana la adevarate lupte fatise. Daca preotul nu se lasa atras in conflict si isi respecta principiile date de Hristos prin Preotie, pierderea este doar a celui care ispiteste. Daca preotul cade in capcana intinsa va deveni partas, mai mult sau mai putin, pacatului ispititorului.
Concluzie
Revin la intrebarea de la inceput: este gresit sa ai asteptari mari de la un preot? Nu, absolut nu. El trebuie sa fie lumina la fel ca Stapanul Sau. Preotul care nu mai lumineaza trebuie tratat ca atare: ca pe un frate crestin care a cazut. Preotia pe care o poarta insa, trebuie tratata tot ca Preotie chiar daca purtatorul ei este jos. Un capat al preotiei este jos cu omul, este drept, dar mai este un capat care va ramane la Hristos si acela nu poate fi intinat; prin acel capat Domnul, daca vrea, va lucra mereu, indiferent de starea sau acceptul oamenilor spre aceasta. Un caz special este acela al preotului care nu mai vrea sa lucreze sau obliga harul sa lucreze in interesul celor lumesti. Acesta este sinucigas si deja a murit. Miroase urat si se simte de departe! Dar ramane in grija Domnului, iar Acesta stie cand sa-l ingroape sau cand sa-l invieze.
Pr. Gheorghe Iftimi
Preotia -Slujire in Iubire
Preotul – Icoana lui Hristos
Toti oamenii asteapta de la preot o atitudine foarte apropiata de cea a lui Hristos Domnul Iubirii. Este foarte corect sa ai astfel de asteptari, nu? Avem inca preoti care chiar asa sunt. Cand spun asta ma gandesc la cum ii vede Hristos pe preoti: toti sunt sfintiti, adica chemati si asezati in slujirea aceasta speciala, iar multi din ei sunt foarte aproape de sfintenie.
Pentru un preot nu este greu sa ajunga la a fi "cu un picior in rai" inca de pe pamant, este foarte greu sa se mentina in starea aceasta. Lupta este uriasa si un mare aport spre mantuirea preotului il are tocmai felul cum duce aceasta lupta. Altfel spus, o mare grija a preotului este sa pastreze darul ce i-a fost incredintat. La fel de importanta insa este si lucrarea de a aduce roada, caci pentru aceasta i-a fost dat darul. Se definesc astfel, doua griji (lucrari, stari) ale preotului: prima grija preotul o are fata de Dumnezeu in mod direct iar cea de-a doua tot fata de El dar prin intermediul Bisericii.
Preotul – Purtator al Harului Preotiei
Prima lucrare (sau stare) este o relatie speciala (numai) intre preot si Dumnezeu; i-as spune starea de “Purtator al Harului Preotiei”. Din aceasta stare rezulta si cinstirea pe care o are preotul in lume. El se prezinta ca alesul, prietenul, casnicul lui Dumnezeu. Dar aici nu persoana omului este proeminenta ci mai mult Preotia acestei persoane, adica Harul Preotiei. De aceea cinstea fata de preot se cere si daca, la un moment dat, faptele persoanei nu sunt potrivite statutului sau. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea (citez din memorie): “cine-l cinsteste doar pe preotul vrednic pe preot il cinsteste, cine-l cinsteste si pe preotul nevrednic, preotia o cinsteste!”. Putini oameni mai au azi capacitatea spirituala sa-l vada pe preot in aceasta stare, de “Purtator al Harului Preotiei”!
Starea aceasta nu cade sub judecata lumii, nici chiar a Bisericii, ci este intima cu Dumnezeu. Orice atac, din exterior, asupra acestei stari este batjocura la adresa lui Dumnezeu si El nu-si va lasa prietenii neaparati caci le-a spus ca va fi cu ei pana la sfarsitul veacurilor! Orice tradare a acestei stari de catre preot este un pacat aproape sinonim cu sinuciderea, caci preotul nu se mai poate intoarce la viata anterioara, fara preotie adica, asa cum nici omul nu se mai poate naste inca o data!
Preotul – Slujitor al Harului Preotiei
Cea dea doua stare, sa-i spunem de “Slujitor al Harului Preotiei”, care are ca lucrare slujirea, aducerea de roada, inmultirea talantilor, se face, dupa cum spuneam, in Biserica. Ea se face de catre preot tot pentru Dumnezeu dar nu in mod direct ci prin “aproapele nostru”. Cele trei slujiri ale preotiei, pe care Hristos le-a avut ca proprii in lucrarea Sa pamanteasca, capata forma in lucrarea de zi cu zi a preotului, asemenea unor puteri (sinonim cu slujiri): puterea invatatoreasca, puterea sfintitoare si puterea conducatoare (duhovniceste). Credinciosul de azi nu vede decat starea aceasta de-a doua (slujirea ca “Slujitor al Harului Preotiei”), acesta il afecteaza, il intereseaza, pentru ca i se adreseaza. In functie de aceasta stare clasifica preotii, ii cinsteste sau ii condamna.
Atacul din exterior asupra acestei stari, daca are o justificare ce este dreapta, il pune pe preot intr-o stare de incompatibilitate (greseala, pacat) cu lucrarea lui in Biserica. Echilibrul se poate reface prin pocainta si daca preotul nu a renuntat la credinta lui in Harul Preotiei, prima stare (aceea de “Purtator al Harului Preotiei” ) nu este afectata deloc. Asfel, de exemplu, se poate ajunge ca un preot sa fie oprit de la a sluji cele sfinte pentru totdeauna dar, fie atunci, fie dupa un timp de pocainta sa i se dea voie, totusi, sa se impartaseasca la un loc cu ceilalti preoti in Altar in starea de “Purtator al Harului Preotiei”.
Atacul din exterior poate fi insa si unul nedrept si atunci interventia Stapanului preotului se va face simtita, ca si in prima stare. De aici acea teama a credinciosului, justificata, dar uneori impinsa spre extrema, cum ca daca ai nedreptatit un preot va trebui sa faci fata unui blestem; este de fapt blestemul propriei acuzatii mincinoase.
Preotul – Slujitor sau sluga
In Biserica, fiecare crestin, membru al Bisericii asteapta ceva de la Dumnezeu. Unii ceva concret, spre folosul lor duhovnicesc sau/si trupesc si prin credinta lor vor primi de la Domnul ceea ce cer, prin mana preotului (uneori nu la propriu “prin mana preotului” ci prin slujirea lui la Altar ). Altii, insa, rai fiind, incearca sa-si ascunda pacatul lor de Dumnezeu si cum o poti face cel mai bine decat desfiintand pe cel care iti vorbeste in numele Domnului. Astfel se lanseaza o vanatoare a pacatelor preotului (ca sa justifice neascultarea de cuvantul acestuia) sau daca nu se gasesc pacate destul de mari, atunci se incearca schimbarea randuielii drepte asa incat pacatul lor sa fie considerat in comunitate macar ceva corect daca nu chiar virtute; iar preotul nu trebuie sa se opuna, altfel….! Asa s-a ajuns la renuntarea la necesitatea Preotiei. Acest atac asupra celui care este perceput ca inamicul principal, preotul, are grade diverse: de la simpla acceptare a unui gand de genul “ei lasa ca nu-i asta chiar asa sfant ca sa-mi spuna mie ce sa fac”, pana la adevarate lupte fatise. Daca preotul nu se lasa atras in conflict si isi respecta principiile date de Hristos prin Preotie, pierderea este doar a celui care ispiteste. Daca preotul cade in capcana intinsa va deveni partas, mai mult sau mai putin, pacatului ispititorului.
Concluzie
Revin la intrebarea de la inceput: este gresit sa ai asteptari mari de la un preot? Nu, absolut nu. El trebuie sa fie lumina la fel ca Stapanul Sau. Preotul care nu mai lumineaza trebuie tratat ca atare: ca pe un frate crestin care a cazut. Preotia pe care o poarta insa, trebuie tratata tot ca Preotie chiar daca purtatorul ei este jos. Un capat al preotiei este jos cu omul, este drept, dar mai este un capat care va ramane la Hristos si acela nu poate fi intinat; prin acel capat Domnul, daca vrea, va lucra mereu, indiferent de starea sau acceptul oamenilor spre aceasta. Un caz special este acela al preotului care nu mai vrea sa lucreze sau obliga harul sa lucreze in interesul celor lumesti. Acesta este sinucigas si deja a murit. Miroase urat si se simte de departe! Dar ramane in grija Domnului, iar Acesta stie cand sa-l ingroape sau cand sa-l invieze.
Pr. Gheorghe Iftimi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu